Sylvia

 

       Involuntar, la fiecare sfarsit de an simtim nevoia sa privim putin in trecut, sa analizam ce am realizat in anul care sta sa se termine , sa numaram planurile nerealizate,  proiectele neterminate, reusitele. Si in secunda imediat urmatoare vazand ca sunt cam multe minusuri 🙂 incepem sa ne facem planurile pentru Anul Nou care tocmai sta sa inceapa, imaculat, gol, incapator….suficient  cat sa cuprinda toate visele, planurile si sperantele noastre.  Fac asta in fiecare an ….si parca la sfarsit ma simt usurata, simt ca brusc  mai capat o sansa sa pierd kilograme, sa termin proiecte, sa incep ceva nou.

      Am revazut de ceva vreme Meet Joe Black si m-a impresionat din nou discursul aniversar al lui Anthony Hopkins , care incepea prin a ura celor din public sa traiasca senzatia pe care o are el ca nu isi mai doreste nimic in plus la viata actuala ….si ma gandeam ca asa ceva poate sa traiasca doar cineva ca el cu o casa de vis, cu o afacere imensa cu copii realizati si care stie ca nu mai are mult de trait …

       M-am trezit in seara de Craciun, una din cele mai linistite care se poate imagina, in timp ce incercam sa jucam Scrabble  in familie, cu un pahar de vin in preajma si cu piticul meu care imi fura mereu literele 🙂 ca  traiesc aceasta senzatie, ca nu imi doresc nimic  in plus …desi sunt departe de a avea casa de vis sau job-ul mult visat. Am realizat  prinvind sirul de litere care asteptau sa formeze un cuvant, care astepta sa sa intrepatrunda cu alte cuvinte pe o tabla…ca exact asa e viata, un joc de litere …cuvinte,  idei…care iti schimba fara sa iti dai seama existenta, planurile, perspectiva.  Si ca si in acest sfarsit de An ca in fiecare sfarsit de An am proiecte neterminate, am planuri care astepta inca sa mai faca cativa pasi sa se realizeze,  am kilograme in plus de care sper sa scap la “anul”  dar ca ma simt complet si total implinita si fericita asa chiar si in asteptarea lor.  Nu imi doresc pentru 2010 decat sa fim sanatosi ca sa putem sa vedem in liniste ce ne-a pregatit viata, destinul…

     Va doresc din suflet sa traiti aceasta senzatie,  pe care am trait-o in seara de Craciun petrecuta aici in  Franta unde locuiesc de ceva vreme, de implinire sufleteasca si de multumire in primul rand cu viata pe care o avem, cu minunatele bucurii marunte,  cu planuri neterminate dar care asteapta doar sa ia un contur chiar daca nu cel pe care il vrem noi intotdeauna.